Etapa a treia din campionatul mondial de Formula 1 se va desfăşura în acest week-end în China, pe circuitul de la Shanghai. China este gazda unei etape din Formula 1 încă din 2004.
Pilotul cu cele mai multe victorii pe traseul este britanicul Lewis Hamilton, câştigator în 2008, dar şi în 2011.
Fernando Alonso va ataca runda asiatică din postura de lider al clasamentului general. Fostul dublu campion mondial a ajuns pe prima poziţie a clasamentului avantajat şi de victoria nesperată din Malaezia.
FERNANDO ALONSO, Ferrari: “Cu siguranţă e o supriză pentru noi. Am avut o iarnă grea, n-am obţinut performanţele aşteptate de la monopost, aşa că muncim din greu.”
Anul trecut, cursa din China a fost câştigată de britanicul Lewis Hamilton, care a fost însă pus constant sub presiune de Sebastien Vettel.
În China se va discuta însă foarte mult şi despre următoarea deplasare a caravanei. În mod normal, la distanţă de o săptămână, etapa a patra ar trebui să aibă loc în Bahrain. Din cauza situaţiei sociale încordate sunt şanse ca, pentru al doilea an consecutiv, etapa din Bahrain să dispară din calendar. O decizie în acest sens se va lua sâmbătă.

0 comentarii:
Leave a Reply